Adevărată catedrală la graniţa dintre Vrancea arhaică şi întinsele vii din Podgoria Putnei, biserica „Sfântul Nicolae” din Străoane de Sus este o creaţie unică în spaţiul religios vrâncean, considerată de specialişti o perlă a artei populare de la Carpaţii de Curbură, de o frumuseţe izbitoare, contrastând prin verticalitate cu bisericile de lemn obişnuite din Vrancea arhaică şi Ţinutul Adjudului (excepţie biserica boierului Conachi din Lărgăşeni), construcţii relativ modeste ca înălţime şi spaţialitate. Prin arhitectura sa, îndeosebi dispunerea turlei supraetajate, biserica „Sfântul Nicolae” din Străoane de Sus este în acelaşi timp o realizare fără asemănare printre bisericile de lemn din Vrancea, ceea ce o face cu atât mai interesantă şi căutată de iubitorii de frumos.
Model 3D